De ce este ardeiul iute… iute?
Unele plante nu vor sa fie mancate! Exact acesta este motivul pentru care unii ardei sunt iuti si foarte iuti. Insectele, animalele, pasarile si oamenii consuma fructe (in esenta, ardeiul iute este un fruct). Dar toate fructele protejeaza semintele, calea prin care plantele isi perpetueaza specia, asa ca au evoluat, cu diverse metode prin care sa se protejeze: tepi, miros si iuteala.
De unde vine gustul iute?
Ceea ce face ca ardeii sa fie picanti este un produs chimic numit capsaicina. Concentratia de capsaicina da si gradul de iuteala al ardeilor si poate fi masurata in laborator. Exista si scara Scoville, care se bazeaza pe sensibilitatea gustativa, fiind denumita dupa farmacistul american Wilbur Scoville, care a conceput metoda de testare a ardeilor iuti in 1912, dar astazi este considerata subiectiva. Din 1980, iuteala ardeilor a fost precis masurata printr-o metoda care utilizeaza stabilirea exacta a concentratiei de substante iuti din ardei.
Beneficiile ardeilor iuti
Substanta activa din ardeii iuti este capsaicina, iar beneficiile acesteia sunt dovedite si folosite de foarte mult timp. Acestea sunt o parte din efectele pozitive pe care le au ardeii iuti:
capsaicina din ardei actioneaza ca un antiiritant, fiind o sursa buna de antioxidanti ce ajuta la ameliorarea problemelor digestive, calmeaza stomacul, reduc balonarea, vindeca diareea, stimuleaza secretia de sucuri gastrice, fiind un remediu natural pentru crampe;
sustin sanatatea sistemului cardiovascular, scad colesterolul seric, reduc depozitele de lipide si previn procesele de coagulare excesiva a sangelui. In plus, produc dilatarea vaselor de sange;
capsaicina reduce durerea, avand capacitatea de a inhiba receptorii durerii din cele mai diferite cauze (migrene, dureri osoase si musculare);
cresc rata metabolica, prin stimularea proceselor de termogeneza ce genereaza caldura si, prin aceasta, se ard calorii. Un alt efect este acela de a reduce apetitul si de a combate acumularea de grasime;
ardeii iuti contin beta-caroten si antioxidanti care sustin sistemul imunitar, iar prin procesul de crestere a temperaturii corporale, au capacitatea de a fi activi in lupta cu bacteriile si virusurile, la care se adauga proprietatea de a combate unele tulpini fungice;
capsaicina poate inhiba peste 75% din populatiile periculoase de bacterii ce se pot dezvolta in alimente, fiind ideala pentru conservarea naturala a produselor alimentare.
Ce contin ardeii iuti
Ardeii iuti au un indice glicemic foarte mic si contin foarte putine calorii, fiind bogati in vitamine si minerale, precum si in alti compusi cu proprietati benefice organismului.